1000274850586

1139312028
914 17887078 1072648794234?
619930 486774
1018 858 1339866 51191833914.

Decalogul - Prima lege

Sa nu ii faci Oglinzii chip cioplit
si nici veo alt-asemanare
de-o vrei nemuritoare.

Omul pierdut

Omul pierdut
are oraşul pustiu
la picioarele sale,
rătăcesc
printre pereţii oraşului,
iubito,
dacă din întâmplare mă vezi
fă-mi o poză
şi scoate-mi-o-n cale,
simt nevoia
să-nnebunesc
de fericire!

Omul visător

Omul visător
s-a-mpiedicat de ea pe stradă
în timpul unei plimbări aiurea
către nicăieri. Ea fugea
către marele secret
când i s-a-mprăstiat poşeta
cu tot cu nimicurile din ea
pe-asfaltul încins. Scuze,
i-a spus, Oh, e ok,
şi-au strâns de pe jos
rujul, rimelul, nişte chei,
un roman nesfârşit, telefonul ei,
şi-o oglinjoară care s-a ciobit.
Apoi ea a plecat către seară,
iar el, cumva grăbit,
către iubita lui
imaginară.

Invincibila

Invincibila
nu se dă bătută
nicio clipă!

E-n stare să zboare
c-o singură aripă!

Ideea

Dumnezeu
a avut o idee dar,
privind către Oglindă sa i-o spună,
a uitat
de-a fost ideea lui
sau, de fapt, a celuilalt.

Despre tensiune

Îmi port dumnezeul în buzunar,
pulsează lângă piept, ca o inimă de rezervă,
să nu mă rătăcesc, să nu cad, să nu pier,
să nu plutesc în derivă...

Omul mort

Omul mort
îşi săruta iubita
cu gura lui de om mort,
o mirosea
cu nasul de om mort,
o mângâia
cu mâinile-i moarte,
închipuindu-şi-o
cu imaginaţia lui moartă.

Pe când ea
se iubea cu pianul,
undeva departe...

Omul orb

Omul orb
se-ntoarse către urechile sale
zicând: voi, că vedeţi mai bine,
spuneţi-mi ce culoare
poartă femeia din zare?


(Care femeie?,
gândiră urechile.)

Departe,
pe muchia apei
zăcea doar un pian
în aşteptare...

Lentila

Aşadar
Dumnezeu se afla-n centrul atenţiei
Să inventăm, deci, lentila, spuse El,
şi să-i dăm un inel!
Aplauze, ropote de-aplauze,
deşi nimeni n-a priceput de-a vorbit serios ori,
de-a glumit, care-i, de fapt, poanta?

Nici eu n-am priceput,
dar asta chiar nu conta,
eu eram grefierul
si-atat.

Postmaturul

Copilul s-a născut dintr-o dată,
însă prea tarziu.
Timpul său trecuse deja,
dar Dumnezeu, negăsindu-i vreo vină,
i-a construit o poezioară a lui,
fără cine ştie ce rimă,
c-un rai minimalist
cu pomi fructiferi, cu-animăluţe
şi ce-ar mai fi avut el nevoie
pentru-a nu se simţi singur şi abandonat,
apoi l-a lăsat acolo, cuminte,
printre cuvinte...